Nu esti logat.In acest moment pe site sunt: 0 user(s), 1 guest(s) (+detalii)
User Menu:   Login :  : Users        
Stiri
Discutii
Linkuri

Articole
Downloads

Cauta
Harta site
Impresii
Articles > Medieval aprig de Sighisoara !? Hic !
Festivalul medieval Sighisoara 2004 vazut prin ochii mei critici. Orgie de nonconformism si false atitudini. It's over. It's dead.
Author : feverdog
Date : 2004-09-19 23:22
Extra key :
Submitted by : admin
View or add comments : (0)
Average members rating :

Ce-ar fi daca ar exista un festival in cinstea zilelor bune si in cinstea adevaratei atmosfere medievale care domnea in cetatea Sighisoarei in anii precedenti si care acum e fantomatica si isi arata zambetul fatidic foarte rar... acum e, acum nu e ? Parca ne-am juca de-a v-ati ascunselea cu noi insine, cu motivul pentru care mergem an de an la festival. Si ce-ar fi ca de data asta, sa chiar avem senzatia ca auzim ropotul cailor si ecoul soaptelor cavalerilor si domnitelor, care s-au izbit de peretii vechi ai cetatii Sighisoara cu multi ani in urma, si dupa care suntem atat de insetati atunci cand venim aici ?

Festival zici ? Balci raspund !

Va spun eu, un astfel de festival al festivalului Sighisoara si ce-a fost el odata, ar prinde ca painea calda la publicul consumator.Pentru ca nu exista nimic pe lume care sa ne placa, noua romanasilor, decat sa avem un prilej proaspat de a sarbatori orice, ascunzandu-ne sub un pretext nobil cum ar fi salvarea unei statiuni, sau intentia de a nu ne uita trecutul, cand de fapt, toti cauta o ocazie sa bea pana uita Dumnezeu de ei si ajung sa stea cu burtile la soare ... Pacat pentru noi, ca anul asta, nici macar soarele n-a mai vrut sa participe la balciul care a ajuns sa se cheme Festivalul de Arta Medievala Sighisoara 2004.
Inainte cu cateva zile de festival, caut programul evenimentului pe site-ul oficial. La prima vedere,acadelele vizuale iti fac cu ochiul de la o posta: "cavaleri, domnite, actori, saltimbanci, muzicanti, menestreli".Imprastiate pe parcursul intregului program pana la saturatie, putem distinge cuvintele pompoase scrise cu bold: "parada medievala", "cetatea medievala", "ordinul cavalerilor", "scena farselor medievale", "masa rotunda", "animatie stradala" si nu in ultimul rand, "asediul cultural al cetatii" ... O betie de cuvinte menita sa mascheze ceea ce se poate citi doar printre randuri, ceea ce se simte inca de cand pui piciorul in gara aceea mica din Sighisoara.O armata de oameni cu creierii spalati, purtand tot soiul de tricouri, pozand in tot soiul de ipostaze, care mai de care mai nonconformiste, pregatite sa te intampine cu indiferenta si falsa lor atitudine.O masca adecvata, al carei unic scop e sa ascunda dorinta incomensurabila a tuturor de a se distra cat incape si cat mai ieftin cu putinta.
Totul se reduce la oameni, pentru ca e clar ca ei fac atmosfera aici, la Sighisoara. Si asa incepe asaltul cetatii medievale, dar de data asta nu unul cultural, asa cum planuisera organiztorii.

Si-alta data, si-alta data ... o s-o facem si mai, si mai lata !

In zadar incearca organizatorii sa lupte cu masele. In zadar se subliniaza in declaratii de presa ca "se doreste ca, incepand din acest an manifestarea sa redevina ce ea a fost la inceput" sau ca "Cetatea Sighisoara e infometata de un real medieval" ... Cine naiba doreste asta ? Cei care vin aici sa profaneze traditia si sa murdareasca trotuarele cu alimente pe jumatate digerate ? Cei care prin "festival medieval" inteleg nimic altceva decat "o noua ocazie de a te imbata si de a chefui" ? Sunteti infometati dupa animatii stradale, dragi organizatori ? Ei bine, veti avea parte de niste animatii stradale cum n-ati vazut in toti anii traditiei voastre Sighisorene, in fiecare an alta, de parca adevarata lupta se duce acolo in strada, pentru stabilirea unui nou record, care sa le intreaca pe toate celelalte de pana acum la un loc, de a distruge inca putin din ce-a mai ramas sacru aici, de a rontai inca putin acadelele voastre vizuale cu care ne incantati si ne ademeniti la balciul asta. Festivalul vostru si-a pierdut personalitatea, inainte inca de-a avea vreuna.Si-a pierdut-o in momentul in care voi, animatorii stradali, voi, actorii si saltimbancii, voi, cei care daruiti cartofi copti si sare zgrunturoasa, sunteti priviti de sus si luati peste picior. "Nu va fi rock deloc", ziceti in programul vostru ? Putin ne pasa, noi tot o sa va consumam cetatea si spiritul medieval, acela care a mai ramas. Cum zice si cantecul: "Cate-un pic, pic, pic, Cate-un strop, strop, strop ... Pana n-o mai ramanea deloc"
Ce s-a mai putut salva din festival (pentru ca in ultimele editii, astea sunt cuvintele care descriu atmosfera) au fost concertul sustinut de Blackbeers, precedat de cel al Adei Milea cu Radu Georgescu. In moarte clinica s-au aflat cei de la Domnisoara Pogany, care au cantat in fata unui public restrans, ce-i drept, dar al dracului de comunicativ, reusind chiar sa le reduca volumul celor de pe scena.Ploaia parca si-a facut datoria, spaland din program ipoteticele proiectii cinematografice pe zidurile cetatii.Oricum, cine avea nevoie de ele, cand tot ce ne trebuia se gasea din belsug la orice carciuma si se consuma din doua-trei inghitituri ... Asta a si devenit cetatea, o mare carciuma.
O expozitie demna de mentionat a fost cea de arta fotografica de la Turnul cu Ceas, care a servit mai mult drept refugiu pentru cei scarbiti de ce se petrecea in cetate si exilati de propriul lor bun simt pentru ceea ce e frumos si curat.Iar de produsele promotionale Vlad Tepes(tm), care sunt nelipsite se pare de la ultimele 2 editii ale festivalului, lumea se pare ca a uitat.Lumea a uitat de multe lucruri care se gaseau acolo, exact intre fuga lor spre adapost pentru ploaie si miscarea automata de a duce plosca la gura.

Care mai vrea un cartof copt ?

Tragand linie, daca v-ati facut procese de constiinta fiindca anul acesta ati lipsit de la nobilul eveniment in cinstea evului mediu, gazduit de cetatea Sighisoara infometata de un "real medieval", ce-or fi vrut sa spuna nici acum nu stiu, nu va faceti probleme, n-ati pierdut multe locuri curate, neacoperite inca de concluziile rachiului aprig de Calnau, si nici multe momente Kodak. Sa ne revedem la anu, cand astia iar vor crede ca vor salva festivalul, si astialalti iar le vor dovedi contrariul.Sau poate cine stie, cineva chiar o sa tina cont de invitatia mea si se va organiza "Festivalul festivalului" de la Sighisoara, de aceasta data medieval, si satul de toata orgia nonconformismului.
 

Rockritique.3x.ro © 2003 All rights reserved.
Pagina s-a incarcat in 0.027 secunde